Vladimir Putin, către Uniunea Europeană: Ajutați Ucraina să-și plătească restanțele la gaze

Vladimir Putin, către Uniunea Europeană: Ajutați Ucraina să-și plătească restanțele la gaze
Publicat: 17/10/2014, 21:02
Actualizat: 26/03/2019, 09:35

„Partenerii europeni, Comisia Europeană trebuie să ofere asistență Ucrainei, să ajute la rezolvarea problemei restanțelor”, a declarat Putin după o nouă întrevedere cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko.

Vladimir Putin avertizat joi țările europene că există „riscuri majore” privind alimentarea cu gaze în această iarnă în lipsa unui acord între Moscova și Kiev. „Nu există niciun risc cauzat de oficialii ruși în cooperarea cu Europa, dar există riscuri privind tranzitul gazelor” prin Ucraina, a declarat Putin într-o conferință de presă organizată la Belgrad. „Dacă vom observa că partenerii noștri ucraineni vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrările pe măsura gazului sustras”, a avertizat Putin.

Rusia a sistat, din iunie, livrările de gaze către Ucraina, în contextul în care Kievul refuză să achite gazul la tarifele impuse de Gazprom, Kievul acumulând restanțe de 5,3 miliarde de dolari. O reuniune între reprezentanții Rusiei, Ucrainei și Uniunii Europene pe tema gazelor este programată pe 21 octombrie la Bruxelles.

Comisia Europeană a admis că există riscul unor întreruperi de scurtă durată a gazelor în această iarnă, precizând că problemele pot fi depășite dacă statele membre UE cooperează mai strâns în domeniul energetic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii îți ridică mașina și ți-o vând. Avertisment pentru șoferii români. Legea e lege
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?